Substantive

Emoție, suspans și frică. Probabil cele mai cunoscute substantive pe care omul le întâmpină și le interiorizează când vine vorba de existența unui ,,animus” și a unei ,,anima”. Trăim cu senzația că ființa de lângă noi este ca un izor în plin deșert, fără de care nu ne-am putea continua drumul; este sursa inspirației noastre, este singurul lucru de valoare pe care îl avem. Ne găsim adesea în situația în care nu concepem termenul de ,,sfarșit“, ci mai probabil empatizăm cu infinitul.

Ai speranța că cel de langă tine simte la fel, pentru că credința e până la urmă, singurul lucru care ne ține în viață și ne oferă impulsul de care avem nevoie pentru a continua. Creezi un prezent și un viitor imaginar în subsidiarul tău, pentru a-ți garanta că totul are să dureze, tocmai de aceea, atunci când așteptările tale sunt contrazise, ai tendința de a te distruge fizic, pentru a nu mai percepe durerea psihică.

Răspunsul la toate întrebările pe care credeai că le ştii devin incerte, iar infinitul se transformă brusc în sfârșit. Ajungi astfel să calci apăsat pe aleea plină de cioburi din jurul vieții tale; te simți mai gol ca niciodată. Ai impresia că acel cineva a furat cea mai de preț parte a ta, pe care nu crezi ca o vei mai recupera vreodată. Ceea ce pe moment nu tindem să conștientizăm este faptul că timpul, acest păpușar al vieții noastre, va vindeca orice. Și totul prin capacitatea noastră de a ne autosugera că trecutul poate fi mai friguros decât primul ger al iernii, dar viitorul, vara pe care cu toții o iubim și o așteptăm, nu poate veni fără un sezon friguros.