Litera noastră

tăteam pe treptele reci de la statuie

și citeam in Braille

cu cartea pe genunchi,

fraze punctiforme mi se reliefau palpabil sub buricele degetelor

și in gând.

 u ochii priveam înainte,

spre oameni,

treceau uitându-se nedumeriți la mine

ca și cum aș fi dansat pe stradă fără s-aud vreo muzică,

prea puțin știau despre ceea ce puteam auzi de fapt.

Scriem pentru oamenii care ne aud tăcerea.

Postponing your soul

Eseul la istorie trebuie predat în două săptămâni. Până vineri i-ai promis mamei că faci curat în dormitor. Curs de japoneză în fiecare sâmbătă la ora 10. La 6 jumate ieși cu fetele în oraș. Trebuie să prinzi autobuzul de 5:53, așa că la 5:15 fix începi să te pregatești. Coletul va fi livrat în 3-5 zile lucrătoare. Sâmbătă.Ianuarie.72 de ore.2 ani.Mai.53 de săptămâni. Martie 16. Stop. Și în definitiv, unde fugi așa? De la atâta alergat, ai făcut răni și bătături pe tălpi, ai rămas fără suflu și în loc să ți-l recapeți ai hotărât să trăiești fără să respiri. Low-cost. Mai repede. Mai eficient. Mai practic. Până și melodiile din playlistul tău sunt pe fast-forward.

Ce viață e asta?